Titlu Original: The Pacifier - Bona De La Fortele Speciale (2005)
Anu: 2005
Duratia: 95 min Descriere:
Pe mare. În aer. Terestru. În dubă?
Vin Diesel este întruparea eroului modern... sare din avion, conduce
maşini de curse, se bate cu cei mai răi tipi din lume şi iese basma
curată din acţiuni pe care nici James Bond nu le-ar fi reuşit. Iar dacă
până acum nimic nu i-a venit de hac, de data asta, marea provocare la
care e supus, e să facă pe dădaca unor copii năstruşnici, ce sunt în
stare să scoată sufletul şi dintr-o statuie.
Shane Wolfe,
puşcaş marin din trupele S.E.A.L.S. trebuie să jongleze cu două slujbe
simultan. Să fie gata să sară la bătaie împotriva inamicului şi să facă
pe bona cumsecade pentru copiii unui om de ştiinţă, aflaţi în mare
pericol după ce tatăl lor fusese asasinat pentru o invenţie secretă.
Shane adaugă arsenalului militar pe care-l are în posesie vreo două
surprize: câteva biberoane cu suc de fructe şi lapte şi o dubiţă
trăsnet, numai bună pentru cinci copii.
Prima piatră de
încercare e Zoey (BRITTANY SNOW) o adolescentă rebelă, urmată
îndeaproape de fratele de 14 ani, Seth (MAX THIERIOTT), de Lulu - 8 ani
- (MORGAN YORK), Peter, un năzdrăvan care merge de-a buşilea şi
bebeluşul Tyler. În timp ce zonele de catastrofă, de război şi ţintele
inamice îi sunt familiare şi i se par obişnuite lui Shane, schimbatul
scutecelor, biberoanele la oră fixă, lecţiile de conducere şi cele
pentru cercetaşi îi pun din greu răbdarea la încercare. Dar e vorba de
îndeplinit o misiune. Poate cea mai importantă din viaţa lui. Misiunea
de a deveni parte dintr-o familie şi de a ţine familia în afara
pericolelor, strâns unită.