Donna este o femeie întreprinzătoare, care
deţine un mic hotel pe o insulă grecească de vis, o mamă curajoasă, care
şi-a luat viaţa în propriile mâini şi a decis să-şi întreţină singură
familia, iar acum se pregăteşte de nunta fiicei sale, Sophie. Pentru
ceremonia care urmează să aibă loc, Donna le-a invitat la nuntă pe cele
două prietene de-o viaţă - pragmatica Rosie şi înstărita Tanya - cu care
forma pe vremuri formaţia "Donna and the Dynamos".
Sophie
însă are propriile planuri pentru nuntă şi invită în secret trei
bărbaţi din trecutul Donnei, în încercarea de a afla identitatea tatălui
său, care să o conducă la altar. Pe parcursul a 24 de ore magice, se
înfiripă noi idile, vechi relaţii se refac, totul într-o atmosferă de
vis, presărată cu hituri ale trupei ABBA ca "Dancing Queen", "S.O.S.",
"Money, Money, Money" sau "Take a Chance on Me".
"Mamma Mia !" este o
celebrare a mamelor şi fiicelor, a prietenilor vechi şi a rudelor
regăsite.