"The I inside" este un thriller psihologic
captivant al carui personaj principal este tanarul Simon Cable, care se
trezeste derutat si
confuz intr-un pat de spital, afland de la doctorul Newman ca a fost
otravit si ca s-a aflat in moarte clinica timp de 2 minute, ca a fost resuscitat pe
masa de operatie si ca acum sufera de amnezie, nefiind capabil sa isi
aminteasca nici un amanunt din ultimii doi ani din viata sa. Simon
descopera cu stupoare ca este casatorit cu Anna, o femeie glaciala pe care nu o
recunoaste si care pare sa tina secrete anumite lucruri legate de
situatia lui, ca fratele sau Peter a decedat in conditii misterioase in
urma cu doi ani si ca el insusi a mai fost internat in acelasi spital
in urma unui accident de masina imediat dupa moartea fratelui lui, desi
nimeni altcineva nu pare sa isi aminteasca acest lucru.
Fiind vizitat frecvent la spital de catre
Clair, o femeie care pretinde a fi fost
iubita lui si pe care nimeni in afara de el nu pare sa o vada, Simon
Cable descopera ca are capacitatea supranaturala de a calatori in timp
intre prezent si trecut, intre anul 2002 si anul 2000, incercand sa se
foloseasca de acesta abilitate pentru a pune cap la cap piesele
puzzle-lului din mintea lui, pentru a-si da seama ce se intampla cu
adevarat cu viata lui si pentru a distinge cu claritate intre realitate
si fictiune.